Timişoara este situată în sud-estul câmpiei Tisei, în zona de divagare a râurilor Timiş şi Bega. Apele celor două râuri au format aici un ţinut foarte mlăştinos şi frecvent inundat. Timişoara însă s-a dezvoltat într-unul din puţinele locuri pe unde se puteau trece mlaştinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificaţie în jurul cetăţii, însă au favorizat şi o atmosferă umedă şi insalubră, precum şi proliferarea epidemiilor de ciumă şi holeră, care au menţinut relativ scăzut numărul de locuitori şi au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetăţii. Cu timpul însă întreaga zonă a fost bonificată, păienjenişul de canale au fost deviate, mlaştinile s-au uscat. Decisiv pentru îmbunătăţirea terenului a fost construirea Canalului Bega începānd cu 1728 şi asanarea completă a mlaştinilor din împrejurimi. În schimb, terenul de pe raza oraşului moşteneşte o pânză freatică aflată la o adâncime de numai 0,5-5m: factor care nu permite construirea edificiilor înalte.